Ultimul sfârşit de săptămână al acestei luni – 29 și 31 mai – a fost, pentru o parte dintre enoriașii comunității noastre, o ocazie pentru a petrece câteva zile departe de agitația orașului, într-o oază de liniște, un loc ce te predispune la rugăciune şi la interiorizare: Mănăstirea Călugărilor Carmelitani Desculți de la Ciofliceni (Snagov). O fericită coincidență a făcut ca cei prezenți la Ciofliceni să se roage Sfântul Rozariu pentru pace, la inițiativa Papei Leon, chiar la Sanctuarul marian al Arhidiecezei Romano-Catolice de București.
Pentru a prezenta câteva gânduri, cuvinte de zidire și de învățătură creștină, care să ajute la înaintarea în viața de credință, Părintele Paroh, Mihai Mărtinaș, l-a invitat pe Părintele Lucian Dâncă. Plecând de la Evanghelia după Sfântul Ioan și valorificând textele Sfântului Augustin și ale altor Părinți ai Bisericii, Părintele Lucian a prezentat două relatări, reunite sub titlul „Discipoli cu Fecioara Maria în urmarea lui Cristos”. Acestea le-au permis celor prezenți să mediteze asupra importanței Sfintei Scripturi în fundamentarea credinței și despre prezența maternă a Sfintei Fecioare în viața creștinilor, atribut al Mariei recunoscut de curând prin instituirea, de către Papa Francisc, a sărbătorii Sfânta Fecioară Maria, Maica Bisericii.
Celelalte momente spirituale au inclus rugăciunile zilei – Laudele și Vesperele – făcute în comun, Sfânta Liturghie, Sfântul Rozariu, Litania și procesiunea în cinstea Sfintei Fecioare Maria. De asemenea, nu au lipsit momentele de destindere, de comunicare și de comuniune interumană, momentele de odihnă și refacere.
Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru aceste zile binecuvântate, preoților pentru călăuzirea spirituală și fiecărui participant în parte pentru bucuria comuniunii. Sfânta Fecioară Maria, Maica Bisericii, să ne însoțească pașii în fiecare zi!
Duminică, 17 mai, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11:00, 24 de copii din comunitatea noastră L-au primit pentru prima dată pe Isus în inimile lor. Evenimentul a fost încununarea celor opt luni de pregătire pe care copiii le-au parcurs pentru acest moment deosebit din viața lor de credință. Sâmbătă, în ziua anterioară evenimentului, copiii, alături de părinții lor, s-au spovedit și apoi au pregătit sărbătoarea de a doua zi.
Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-au împărtășit pentru prima dată, a fost animată de cei 24 de copii prin citirea lecturilor, prin participarea la Rugăciunea credincioșilor și la Oferirea darurilor.
Deși vremea nu a fost prielnică, ploaia torențială din această zi nu a umbrit bucuria sărbătorii, ci a părut mai degrabă o binecuvântare – o adevărată „ploaie de haruri” revărsată asupra copiilor și a întregii comunități. În ciuda vremii, atmosfera a fost una caldă, plină de emoție și de recunoștință.
În cuvântul de învățătură, părintele paroh, Mihai Mărtinaș, a vorbit despre importanța exemplului personal al părinților și despre necesitatea de a continua drumul de formare și de trăire a credinței. Adresându-li-se copiilor, le-a spus: „Dacă ați terminat orele de cateheză de duminică, nu înseamnă că s-a încheiat formarea voastră creștină. Încheierea catehezei nu este sfârșitul, ci poate fi considerată începutul trăirii vieții voastre de credință.” Apoi, i-a îndemnat să nu se lase influențați de prietenii lor care nu merg la biserică și i-a încurajat să-L primească cât mai des pe Isus în inimile lor.
Pe părinți i-a îndemnat să fie exemple de trăire a credinței pentru copiii lor și să nu neglijeze educația religioasă a acestora. În acest sens, a amintit exemplul Sfintei Ecaterina de Siena, din viața căreia se desprinde adevărul că adevărata iubire a părinților nu se oprește la dăruirea vieții trupești, ci se împlinește în grija de a forma sufletul copiilor, ajutându-i să-și descopere și să-și trăiască deplin chemarea lor în Dumnezeu.
La finalul celebrării liturgice, copiii au primit o amintire care să le păstreze vie în inimă această zi importantă. Bucuria sărbătorii a continuat în casa parohială, unde copiii au primit daruri și s-au bucurat de dulciurile oferite.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi de har și de bucurie și ne rugăm ca El să-i însoțească pe acești copii în drumul lor de credință!
Pe 13 mai, când Biserica amintește aparițiile Sfintei Fecioare Maria la Fatima, în parohia noastră a fost celebrată Ziua Bolnavului. Momentul a fost marcat în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 18:00, când ne-am rugat pentru și împreună cu cei aflați în suferință.
Alături de părintele paroh, în jurul altarului s-a aflat și Părintele Iosif Tiba, parohul comunității Sf. Francisc din București.
În predica sa, Părintele paroh a vorbit despre aparițiile Sfintei Fecioare Maria la Fatima, evidențiind invitația repetată a Maicii Domnului de a ne ruga zilnic Sfântul Rozariu. Apoi, a prezentat câteva idei importante din mesajul Papei Leon al XIV-lea pentru cea de-a XXXIV-a Zi Mondială a Bolnavului, având ca temă: „Compasiunea samariteanului: a iubi ducând durerea celuilalt”.
După predică a urmat administrarea Sacramentului Ungerii Bolnavilor, moment de har și mângâiere sufletească pentru cei prezenți.
„Aceasta este noaptea care acum, în toată lumea, îi aduce din nou la har şi-i uneşte cu sfinţii pe cei care cred în Cristos, după ce au fost smulşi din stricăciunea lumii şi din întunericul păcatului. Aceasta este noaptea în care Cristos, rupând lanţurile morţii, se înalţă biruitor din adâncuri. …” (din Preconiul pascal sau Vestirea solemnă a Învierii).
Fotografii realizate de Bogdan Moisa
Ca în fiecare an, în parohia noastră a fost marcată Ziua Mamei. Duminică, 8 martie, la Sfânta Liturghie de la ora 11:00, în centrul rugăciunii s-au aflat toate mamele din comunitate. Ele au animat celebrarea liturgică, citind lecturile, participând la Rugăciunea credincioșilor și la Oferirea darurilor.
La predică, părintele paroh Mihai Mărtinaș, după ce a prezentat câteva învățături desprinse din lecturile liturgice ale celei de-a treia duminici a Postului Mare, le-a reamintit mamelor cât de important este să le ofere copiilor lor și educație religioasă și să se roage pentru ei: „Fiecare mamă trebuie să-și nască de două ori copiii: prima dată, după trup; a doua oară, după suflet, oferindu-le hrana necesară vieții spirituale și fiind pentru ei adevărate modele de rugăciune, de credință și de speranță.”
După predică a urmat oferirea darurilor, când mai multe mame și familii au adus daruri simbolice care exprimă frumusețea și misiunea vieții de mamă și de femeie.
Celebrarea liturgică a fost urmată de o agapă, în cadrul căreia doamnele din parohie s-au bucurat de alte momente de comuniune.
- duminica și în sărbătorile de poruncă: la orele 8.00; 9.00; 11.00; 18.00
Sfântul Rozariu:
- în fiecare seară, la 17.25
- duminica, la orele 10.25 și 17.25
Adorație Euharistică:
- În fiecare dimineață, între 7-7.50, adorație în tăcere în fața Preasfântului Sacrament.
- joia, după Liturghia de seară, ne rugăm și facem adorație pentru ispășirea păcatelor și repararea ofenselor aduse Inimii lui Isus și Inimii Mariei. În fiecare săptămâna, așezăm în centrul rugăciunii o categorie de vârstă. Astfel, ne rugăm pentru copiii, tinerii, persoanele adulte, familiile, vârstnicii din Parohia noastră!
- în fiecare primă vinere din lună, după Liturghia de la 18.00
Catehezele:
- SÂMBĂTA: la ora 11.00, clasele I – IV și clasele V – VIII.