Restaurarea băncilor din biserica noastră parohială s-a încheiat.
Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru această lucrare care s-a realizat spre folosul întregii noastre comunități! Dumnezeu să răsplătească generozitatea, dăruirea și priceperea tuturor persoanelor care au contribuit la realizarea ei!
Scurt istoric
În anul 1992, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, hotărăște înființarea Parohiei Adormirea Maicii Domnului în cartierul bucureștean Drumul Taberei, dens populat cu familii aparținând Bisericii Romano-Catolice. Totodată, dispune începerea formalităților pentru obținerea unui teren adecvat, unde să fie construit un complex parohial care să includă biserica, cu o capacitate de 500 de locuri, casa parohială și o grădiniță.
În anul 1994, este obținut un teren în suprafață de 2 300 mp, concesionat de către Primăria Municipiului București. În același an, început elaborarea proiectului care este terminat, cu toate avizele ce se impuneau, în primăvara anului 1995. Tot atunci încep lucrările de construcție. Lucrările începute în luna mai 1995 au continuat până în octombrie 1999, perioadă în care sunt edificate biserica, casa parohială și grădinița.
Biserica, nefinisată complet, începe să funcționeze din data de 15 august 1998, neîntrerupt, perioadă în care continuă lucrările de finisaj interior, pardoseli de marmură, parchet, placaje din marmoră de Rușchița la altarul principal și la cele laterale, zugrăveli, vopsitorii, corpuri de iluminat și altele. De asemenea, sunt procurate o parte din lucrările de artă sacră, dintre care se remarcă crucifixul din fundalul absidei altarului, realizat de sculptorul Damian Gomez.
În noiembrie 1999, se execută ultimele retușuri la zugrăveli, vopsitorii și la pardoselile din parchetul de sub bănci. Sunt procurate doar 26 de bănci, din numărul total de 40 necesare.
Casa parohială este terminată și este în funcțiune. Grădinița intră în funcțiune în luna septembrie a anului 2000.
Parohia nu are filiale. În evidența Parohiei sunt înregistrate 790 familii și 2370 credincioși.
Părintele Carol-Dominic Hîrja a fost paroh al comunității de la înființare și până în luna septembrie a anului 2014, când a fost numit paroh la Biserica romano-catolică Sfântul Iosif, din Buzău.
Începând cu data de 15 septembrie 2014, noul paroh al Parohiei Adormirea Maicii Domnului, din Drumul Taberei, este părintele Mihai Mărtinaș.
Adresa
Bucuresti,Str. Drumul Taberei nr. 38A, sector 6,
Tel/Fax: 0214136570,
e-mail: pr.mihai.martinas@hotmail.com
Sfintele Liturghii:
- de luni până sâmbăta, la orele 8.00; 18.00.
- duminica și în sărbătorile de poruncă: la orele 8.00; 9.00; 11.00; 18.00
Sfântul Rozariu:
- în fiecare seară, la 17.25
- duminica, la orele 10.25 și 17.25
Adorație Euharistică:
- În fiecare dimineață, între 7-7.50, adorație în tăcere în fața Preasfântului Sacrament.
- joia, după Liturghia de seară, ne rugăm și facem adorație pentru ispășirea păcatelor și repararea ofenselor aduse Inimii lui Isus și Inimii Mariei. În fiecare săptămâna, așezăm în centrul rugăciunii o categorie de vârstă. Astfel, ne rugăm pentru copiii, tinerii, persoanele adulte, familiile, vârstnicii din Parohia noastră!
- în fiecare primă vinere din lună, după Liturghia de la 18.00
Catehezele:
- SÂMBĂTA: la ora 11.00, clasele I – IV și clasele V – VIII.