|
|
La Snagov, din nou împreună |
| 87 de persoane din parohia noastră au avut ocazia să petreacă ultimul sfârşit de săptămână al lunii mai departe de vacarmul oraşului, într-un loc liniştit, încărcat de spiritualitate, loc care te predispune la rugăciune şi la interiorizare: Mănăstirea Călugărilor Carmelitani Desculți de la Ciofliceni (Snagov), Sanctuarul marian al Arhidiecezei Romano-Catolice de București.
Tema întâlnirii – redescoperirea frumuseţii şi a valorii rugăciunii Sfântului Rozariu – a fost prezentată de Părintele paroh, Mihai Mărtinaş, iar Părintele Tarcizio Favaro, călugăr carmelitan, ne-a vorbit despre Scapularul Carmelitan sau Mantia Maicii Domnului.
A fost un sfârşit de săptămână deosebit! Ne-am rugat împreună, am participat la Sfânta Liturghie şi la procesiunea în cinstea Sfintei Fecioare, am stat la masă împreună, am vorbit mai mult unii cu alţii, chiar şi microbiştii au avut ocazia să urmărească împreună meciul de sâmbătă seara. Prin toate aceste gesturi, obişnuite, s-ar putea spune, – am încercat să facem un pas înainte în lucrarea noastră ca şi comunitate: să transformăm parohia noastră într-o familie de familii. Şi nu sunt cuvinte goale! Cine vrea să se convingă, data viitoare, adică în luna octombrie când este programată următoarea ieşire la Snagov, se poate alătura celor care şi-au exprimat deja dorinţa să repete această experienţă. Pentru ieşirea la Ciofliceni sunt alese lunile mai şi octombrie pentru că sunt luni închinate în mod deosebit Sfinte Fecioare Maria. Iar parohia noastră, având-o ca Patroană spirituală pe Maica Domnului, se cuvine să o cinstească în mod deosebit.
| Unii dintre cei prezenţi la Ciofliceni erau pentru prima dată la mănăstire, alţii mai participaseră deja la astfel de întâlniri. Dar la momentul de împărtăşire a impresiilor toţi au subliniat faptul că aceste două zile petrecute împreună au fost o adevărată gură de oxigen, atât pentru trup, cât şi pentru suflet, un pas înainte spre zidirea noastră spirituală şi un bun liant pentru comunitatea noastră. | |
|
|
copyright©PAROHIA ROMANO-CATOLICĂ ADORMIREA MAICII DOMNULUI,București
|