|
|
PRIMA ÎMPĂRTĂȘANIE, ZI DE BUCURIE PENTRU ÎNTREAGA COMUNITATE |
| Atmosferă de sărbătoare, emoții, bucurie, chipuri fericite și zâmbitoare – sunt doar câteva cuvinte ce pot descrie atmosfera de duminică, 12 mai, când 30 de copii din parohia noastră l-au primit pentru prima dată în inimile lor pe Isus.
Evenimentul a fost încununarea celor șapte luni de pregătire, pe care copiii au parcurs-o pentru acest moment deosebit din viața lor de credință. Sâmbătă, în ziua anterioară evenimentului, copiii, alături de părinții lor, s-au spovedit și apoi au pregătit sărbătoarea de a doua zi.
Duminică, în cuvântul de învățătură, părintele paroh i-a îndemnat pe părinţi să fie exemple de trăire a credinței, să se roage, să participe la Sfânta Liturghie împreună, fiind astfel exemple pentru copiii lor în ceea ce privește trăirea credinței și să nu uite să se ocupe și de formarea religioasă a acestora.
Cei 30 de copii au animat Sfânta Liturghie citind lecturile, participând la Rugăciunea credincioșilor și la Oferirea darurilor.
Ziua de duminică a fost prilej de bucurie pentru întreaga comunitate. De aceea, îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru acest dar și tuturor persoanelor care prin dăruirea lor au făcut din această zi o sărbătoare deosebit de frumoasă.
| | |
|
|
copyright©PAROHIA ROMANO-CATOLICĂ ADORMIREA MAICII DOMNULUI,București
|