PAROHIA ROMANO - CATOLICĂ ADORMIREA MACII DOMNULUI BUCURESTI

Actualitate 2020

Actualitate 2019

Actualitate 2018

Actualitate 2017

Actualitate 2016

Actualitate 2015

Actualitate 2014


15 august_Sărbătoarea hramului



Sâmbătă, 15 august, în Solemnitatea Adormirea Maicii Domnului, comunitatea noastră și-a sărbătorit hramul. Sărbătoarea a adunat în jurul altarului mai mulți preoți din București, iar bucuria a fost sporită de prezența în mijlocul comunității a PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, care a prezidat Sfânta Liturghie. Cuvântul de învățătură a fost ținut de Părintele Andrei Dumitrescu. Înainte de încheierea Sfintei Liturghii, Părintele paroh Mihai Mărtinaș a citit rugăciunea de consacrare a comunității noastre la Inima Neprihănită a Mariei; apoi, cei prezenți au intonat „Toată frumoasă ești, Marie” și s-au rugat pentru obținerea Indulgenței plenare. În cuvântul de final, PS Cornel a mulțumit pentru invitația de a participa la hramul comunității „Adormirea Maicii Domnului”, și-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul comunității noastre și i-a îndemnat pe cei prezenți să o ia ca exemplu de trăire a credinței pe Sfânta Fecioară Maria, care a fost înălțată şi glorificată cu trupul şi sufletul la cer. Apoi, amintind că pe 15 august este și ziua de naștere a ÎPS Aurel Percă, le-a amintit celor prezenți să se roage pentru Păstorul Arhidiecezei. Părintele paroh i-a mulțumit Bunului Dumnezeu și Sfintei Fecioare pentru frumoasa sărbătoare a comunității noastre, PS Cornel pentru că a răspuns invitației de a fi în mijlocul comunității, preoților concelebranți, corului și tuturor persoanelor care s-au străduit într-un fel sau altul pentru ca hramul să fie o sărbătoare frumoasă. Sfânta Liturghie de hram s-a încheiat cu binecuvântarea solemnă. Fotografii realizate de Bogdan Moisa
copyright©PAROHIA ROMANO-CATOLICĂ ADORMIREA MAICII DOMNULUI,București