PAROHIA ROMANO - CATOLICĂ ADORMIREA MACII DOMNULUI BUCURESTI

Actualitate 2018

Actualitate 2017

Actualitate 2016

Actualitate 2015

Actualitate 2014


Ziua Bolnavului_Ne bucurăm că vă avem în mijlocul nostru!



Pe 13 mai, când Biserica amintește aparițiile Sfintei Fecioare Maria la Fatima, în parohia noastră a fost celebrată Ziua Bolnavului. Momentul a fost marcat la Sfânta Liturghie de la ora 11:00, când ne-am rugat pentru și împreună cu cei aflați în suferinţă. Aceștia, prin disponibilitatea și bunăvoința unor enoriași din parohie, au fost ajutați să vină la biserică, pentru a participa la acest moment de comuniune. „Ne bucurăm că vă avem în mijlocul nostru. Dumneavoastră, cei aflați în suferință și persoanele născute mai demult, sunteți ai noștri! Faceți parte din marea familie de familii care este comunitatea! Noi, membrii comunității, trebuie să încercăm mereu să creăm legături de iubire şi de solidaritate pentru ca nimeni să nu se simtă singur, ci aproape de Dumnezeu şi parte din marea familie a fiilor săi!”.
Astfel și-a început părintele paroh predica și a continuat vorbind despre valoarea suferinței și despre importanța ei pentru nevoile spirituale ale Bisericii, în acest sens amintind exemplul Monseniorului Ghika care îi îndemna pe cei bolnavi să ofere suferința lor pentru convertirea diferitor persoane. Apoi, le-a mulțumit persoanelor care-i îngrijesc pe cei bolnavi și le-a încurajat să ofere această slujire a lor pentru sfințirea personală. Părintele a vorbit și despre maternitatea spirituală a Sfintei Fecioare Maria, amintind celor prezenți că „toți avem o Mamă care ne iubește, ne ocrotește, ne poartă de grijă” și i-a încurajat să aibă încredere în Maria, Mama noastră cerească. Părintele paroh și-a încheiat cuvântul de învățătură cu îndemnul de a reîmprospăta rugăciunea Rozariului, în acest sens dând exemplul romancierului francez, Didier Decoin. Acesta, întrebat de un ziarist: „Vă rugați Rozariul la Maica Domnului?”, răspunse: „În toate aparițiile sale, ea a arătat prețuirea pentru această rugăciune. Pentru mine, Rozariul e o sărbătoare. Mulți catolici au abandonat-o, considerând-o o rugăciune de papagal. Eu însumi, la început, contabilizam interminabilele înșiruiri de Bucură-te, Marie!, date peste cap cu grabă, esențialul fiind să spun multe. O credeam pe Maria sensibilă la grosimea buchetului, când, de fapt, prospețimea florilor o face să zâmbească”. După predică a urmat administrarea Sacramentului Ungerii Bolnavilor. La oferirea darurilor, au fost aduse la altar simboluri ce amintesc de realitatea vârstei a treia și de suferință. Celebrarea liturgică s-a încheiat cu o procesiune în cinstea Sfintei Fecioare. La plecare, fiecare credincios a primit o iconiță cu Consacrarea la Inima Neprihănită a Mariei. Fotografii realizate de Bogdan Moisa.
copyright©PAROHIA ROMANO-CATOLICĂ ADORMIREA MAICII DOMNULUI,București