PAROHIA ROMANO - CATOLICĂ ADORMIREA MACII DOMNULUI BUCURESTI

Actualitate 2015

Actualitate 2014


8 Martie, Ziua Mamei



Ziua de 8 martie a fost marcată în parohia romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din București în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 9, în centrul atenției și al rugăciunii fiind mamele din comunitate. Liturghia a fost fost celebrată de către părintele paroh, Mihai Mărtinaș, care, la predică, a amintit cele trei locuri sfinte: pustiul, muntele și templul, pe care Dumnezeu le-a ales pentru a-şi arăta dragostea faţă de poporul său, locuri care erau uitate de popor la venirea lui Isus. După repunerea în valoare a pustiului şi a muntelui din duminicile trecute, în această duminică, Isus repune în valoare templul, anunţând prin gestul său lumii întregi că nimeni nu este exclus de la mântuire. Isus a curăţat templul din Ierusalim de mentalitatea greşită şi de profanarea care a decurs din aceasta. Biserica pune în faţa credincioșilor, înainte de Paşti, episodul purificării Templului de către Isus pentru ca şi ei să-şi purifice templul sufletului lor de întinarea mentalităţilor greşite şi a păcatelor care decurg din ele.
După predică a urmat oferirea darurilor, când s-au prezentat la altar Crucea, Biblia, o statuie Maicii Domnului, rozariul, mama și copilul, florile, pâinea și vinul, simboluri prezente în viața de credință a multor mame. După Sfânta Liturghie, cercetașii AMD (Lupișorii) au dorit să facă o surpriză mamelor. Ei au pregătit un moment artistic, care a cuprins cântece și poezii dedicate acestei zile. În ochii unor mame au apărut lacrimi de bucurie şi de mulţumire, privindu-i pe copiii lor care au pus în scenă iubirea ce le-o poartă în inimă. Sentimente de emoţie au trăit şi copiii privind spre mamele lor, care i-au urmărit cu atenţie şi i-au aplaudat după fiecare moment. După încheierea momentului artistic a urmat întâlnirea mamelor din parohie. Este al șaptele an în care sărbătoresc împreună această zi consacrată lor. Mulţumim tuturor mamelor care au participat şi le spunem La mulţi ani, sănătate, bucurie şi Dumnezeu să le ajute şi să le răsplătească pentru tot sacrificiul şi pentru marea iubire faţă de copiii lor! A fost o sărbătoare frumoasă, care sperăm că se va repeta! Francisca Kobielski
copyright©PAROHIA ROMANO-CATOLICĂ ADORMIREA MAICII DOMNULUI,București