PAROHIA ROMANO - CATOLICĂ ADORMIREA MACII DOMNULUI BUCURESTI

Actualitate 2019

Actualitate 2018

Actualitate 2017

Actualitate 2016

Actualitate 2015

Actualitate 2014


Conferirea Sacramentului Mirului

Sâmbătă, 11 mai, Înaltpreasfințitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, a fost prezent în comunitatea noastră, unde a conferit Taina Sfântului Mir celor 35 de candidați, care din luna octombrie s-au pregătit pentru acest eveniment. Trebuie menționat faptul că pentru pregătirea candidaților la Mir s-a urmat programul catehetic „Ești ales”, care are menirea să-i poarte „pe tineri într-o călătorie prin întreaga credință catolică, cu toată bogăția și vitalitatea ei. Programul este eficient și pasionant, reunind materiale video profesioniste și un bogat manual pentru participanți” (programe.cateheza.ro). La Omilie, Arhiepiscopul a insista asupra identității noastre catolice și le-a transmis celor prezenți că „trebuie să-i fim recunoscători lui Dumnezeu și să fim mândri că facem parte din Biserica pe care a voit-o Cristos: una, sfântă, catolică și apostolică”.

citeste mai mult

Prima Sfântă Împărtășanie bucurie pentru întreaga comunitate

Emoţii, chipuri senine, fericire mărturisită cu sinceritate de copil – aceste cuvinte ar putea caracteriza sărbătoarea de duminică, 5 mai, când 18 copii din comunitatea noastră l-au primit pentru prima dată pe Isus în inimile lor. După ce timp de şapte luni au participat duminica la orele de cateheză, în ziua premergătoare evenimentului, pe 4 mai, copiii au fost examinați; apoi, împreună cu părinții lor, s-au spovedit și au pregătit sărbătoarea de a doua zi. Sfânta Liturghie în cadrul căreia s-au împărtășit pentru prima dată a fost animată de cei 18 copii prin citirea lecturile, prin participarea la Rugăciunea credincioșilor și la Oferirea darurilor. În cuvântul de învățătură, Părintele Mihai Mărtinaș, parohul comunității noastre, i-a îndemnat pe părinți să fie exemple de trăire a credinței, să se roage și să participe la Sfânta Liturghie împreună cu copiii lor, să-i susţină, pentru ca aceştia să poată creşte frumos, „drepți”, să-i călăuzească în continuare pe drumul credinţei și, „în echipă cu preoții și cateheții”, să facă în aşa fel încât edificiul credinței copiilor lor să fie stabil, durabil. Sărbătoarea de pe 5 mai a reprezentat un moment de mare bucurie pentru întreaga comunitate, care i-a însoțit cu rugăciunea pe cei 18 copii. Fotografii realizate de Daniel Puşcaşu

citeste mai mult

Vigilia pascală

„Tresăltaţi de bucurie, voi, îngerilor, oştire cerească; bucuraţi-vă, voi, toţi cei care îl slujiţi pe Dumnezeu, vestiţi cu sunete de trâmbiţe biruinţa unui împărat atât de mare. Bucură-te şi tu, pământule, învăluit de atâta lumină, căci împăratul cel veşnic te-a îmbrăcat în strălucirea sa şi a izgonit întunericul nopţii tale…” (Preconiul pascal sau Vestirea solemnă a Învierii). Fotografii realizate de Bogdan Moisa

citeste mai mult

Joia Sfântă și Vinerea Sfântă

Celebrările din Joia Sfântă și din Vinerea Sfântă

citeste mai mult

Misiuni populare

Ca pregătire pentru Solemnitatea Învierii Domnului, în comunitatea noastră, în zilele de 5, 6 şi 7 aprilie au avut loc Misiuni populare, cu tema: „Mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!” (Ioan 8,11). Predicator a fost Părintele Antonio Prestipino, Superiorul comunității Carmelitanilor Desculți de la Ciofliceni și Vicar episcopal pentru viața consacrată. În prima zi de Misiuni, fiind și vinerea întâi din lună, comunitatea a participat și la un moment de adorație euharistică și a reînnoit consfințirea la Inima Preasfântă a lui Isus. După celebrarea liturgică, ca în fiecare zi de vineri, a urmat Formarea permanentă a adulților, în cadrul căreia s-a vizionat filmul „Papa Francisc. Un om de cuvânt”, documentar în care Papa Francis se adresează direct publicului, vorbind despre teme importante ale Pontificatului său, cum ar fi ecologia, inegalităţile dintre bogaţi şi săraci, rolul familiei etc. În cele trei zile de Misiuni, prin predicile pe marginea fragmentului evanghelic despre femeia prinsă în adulter (Ioan 8,11), Părintele Antonio ne-a ajutat să aprofundăm cuvântul lui Dumnezeu și să revigorăm viața noastră de credință Duminică, la sfârșitul ultimei Sfintei Liturghii de Misiuni, părintele paroh i-a mulțumit părintelui predicator pentru prezența sa în mijlocul comunității noastre și pentru cuvintele sale de zidire. Celebrarea liturgică s-a încheiat cu binecuvântarea pentru obținerea indulgenței plenare.

citeste mai mult

Mama, „îngerul familiei”

Anul acesta, în parohia noastră, Ziua mamei a fost marcată pe 10 martie, în prima Duminică din Postul Mare, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11:00. În centrul atenției și al rugăciunii au fost mamele din comunitate. Liturghia a fost celebrată de Părintele paroh Mihai Mărtinaș și de Părintele Robert Petrișor, rodul dăruirii și al rugăciunilor unei mame din comunitatea noastră. Cuvântul de învățătură a fost ținut de Părintele Robert, care le-a îndemnat pe mame să nu uite că ele sunt „îngerul familiei”, că ele sunt acelea care „trag în sus familia și o duc către Dumnezeu”. Totodată, le-a îndemnat ca în misiunea lor de mame, misiune deloc ușoară, să o ia ca model și însoțitoare pe Sfânta Fecioară Maria, Mama prin excelență. După predică a urmat oferirea darurilor, moment în care au fost prezentate la altar crucea, Biblia, o statuie a Sfintei Fecioare, rozariul, o mamă cu pruncul ei de curând botezat, un coș în care au fost adunate intențiile de rugăciune ale copiilor pentru mămicile lor, florile, pâinea și vinul. După Sfânta Liturghie a urmat o agapă, în cadrul căreia participantele și-au exprimat bucuria și mulțumirea pentru această întâlnire care le permite să fie împreună, să depene amintiri, să-și împărtășească bucuriile, realizările, dar și mâhnirile și dezamăgirile. Dumnezeu să binecuvânteze sacrificiul și dăruirea fiecărei mame!

citeste mai mult

copyright©PAROHIA ROMANO-CATOLICĂ ADORMIREA MAICII DOMNULUI,București