PAROHIA ROMANO - CATOLICĂ ADORMIREA MACII DOMNULUI BUCURESTI

Actualitate 2019

Actualitate 2018

Actualitate 2017

Actualitate 2016

Actualitate 2015

Actualitate 2014


Zile de har, în aşteptarea Papei Francisc



Între 24 și 26 mai a avut loc o nouă ieșire a comunității noastre la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți, de la Ciofliceni (Snagov). Au participat familii, multe dintre ele tinere, cu copii mici, tineri, persoane născute mai demult: cel mai tânăr membru al grupului are 4 luni, iar decanul de vârstă, 84 de ani. Unii dintre cei prezenți erau la prima experiență, alții însă pierduseră șirul participărilor la astfel de întâlniri. În centrul discuțiilor a fost Sfântul Părinte Papa Francisc. În prima relatare, Părintele Mihai Mărtinaș, parohul comunității noastre, a prezentat Exortația apostolică a Papei Francisc „Gaudete et exultate” – „Bucurați-vă și tresăltați de veselie”, care este un în demn la sfințenie adresat tuturor: „Toți suntem chemați să fim sfinți trăind cu iubire și oferind fiecare propria mărturie în ocupațiile de fiecare zi, acolo unde se află.”
Pentru cea de-a doua relatare, a fost invitat Pr. Francisc Ungureanu, Vicar episcopal pentru cler și vocații, care ne-a vorbit, printre altele, despre fundamentele biblice ale Primatului Petrin, despre cine este Papa de la Roma, despre infailibilitatea Papei. La Ciofliceni, programul religios a inclus rugăciunile zilei, făcute în comun, Sfânta Liturghie, Sfântul Rozariu cu Litania în cinstea Sfintei Fecioare și misterele cântate, procesiunea cu statuia Sfintei Fecioare, în jurul mănăstirii. La ultima întâlnire, cea de duminică dimineața, în care toți cei prezenți și-au împărtășit impresiile, Părintele paroh ne-a îndemnat să continuăm să ne rugăm pentru Papa Francisc și pentru ca vizita sa în țara noastră să aducă roade în sufletele tuturor. Apoi, a spus: „Să merge împreună!, pentru a fi alături de Sfântul Părinte, pe 31 mai, când va fi la București; iar apoi, după ce vizita Papei se va încheia, să continuăm să mergem împreună, ca popor al lui Dumnezeu, pentru a ne sfinți prin viața de fiecare zi și pentru a atinge țelul final al oricăruia dintre noi: mântuirea. Pentru că „de fapt, aceasta este voința lui Dumnezeu: sfințirea voastră” (1Tes 4,3). Au fost zile în care ne-am cunoscut mai bine, ne-am apropiat mai mult unii de alții, ne-am descoperim ca oameni și creștini în alt ambient decât biserica, unde ne întâlnim duminică de duminică la Liturghie. Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru aceste trei zile de har!
copyright©PAROHIA ROMANO-CATOLICĂ ADORMIREA MAICII DOMNULUI,București