PAROHIA ROMANO - CATOLICĂ ADORMIREA MACII DOMNULUI BUCURESTI

Actualitate 2017

Actualitate 2016

Actualitate 2015

Actualitate 2014




Solemnitatea Nașterii Domnului este pentru toți oamenii de bunăvoință prilej de bucurie, stare de spirit care a caracterizat din plin și comunitatea noastră parohială. După ce corul parohiei, prin minunatele colinde pe care le-a interpretat la concertul dinaintea Liturghiei, ne-a ajutat să intrăm în atmosfera sărbătorii, bucuria noastră a fost întregită de faptul că Sfânta Liturghie solemnă din Noaptea de Crăciun a fost prezidată de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București. Alături de preoții parohiei, la altar a fost și Părintele Gabriel Popa, Secretar eparhial. Preasfințitul a venit în mijlocul comunității noastre aducându-ne vestea cea bună a Nașterii Domnului. Amintind că 25 decembrie este și ziua de naștere a Fericitului Vladimir Ghika și plecând de la unul din gândurile Monseniorului, PS Cornel ne-a îndemnat să experimentăm în aceste zile de Crăciun, dar nu numai, bucuria de a dărui, iubirea autentică față de aproapele și generozitatea. În Ziua de Crăciun, după Liturghia de la ora 9, a fost prezentată sceneta despre nașterea Domnului și copiii l-au primit pe Moș Crăciun, iar la Liturghia de la ora 11, părintele paroh ne-a îndemnat din nou să-i dăm lui Isus posibilitatea să se nască în inimile noastre, în mod sacramental, pentru că doar în felul acesta este cu adevărat Crăciunul. Crăciunul este doar o zi pe an, dar, așa cum am fost îndemnați prin cuvintele de învățătură din noaptea și din ziua de Crăciun, trebuie să încercăm să prelungim bucuria Nașterii Domnului în inimile și în viețile noastre! Fotografii realizate de Bogdan Moisa și Laurențiu Strătescu
copyright©PAROHIA ROMANO-CATOLICĂ ADORMIREA MAICII DOMNULUI,București